SCOALA Tamadau CALARASI

Ești aici: Acasa Scoala noastra Cine suntem

Cine suntem?

       Înfiinţată în jurul anului 1866, pe vremea când destinele învăţământului erau în mâinile lui  Alexandru Odobescu,

a fost la începuturi „Şcoala primară mixtă”. În anul 1922 se numeşte ,,Şcoala primară  cu 2 posturi” (clasele I-V ). Mai târziu, tot sub denumirea de ,,Şcoala  primară mixtă” (în jurul anului 1940)  funcţionează cu şapte clase.

Odată cu construirea unui nou local (anul şcolar 1964-1965) şcoala figurează cu clasele I-VIII.

          Primul director al şcolii (menţionat în arhivă) a fost Ştefan Georgescu.

Între anii 1980-1989 a fost ,,Şcoala cu clasele I-X ”, din anul 1990 fiind cu opt clase.

În prezent instituţia noastră este coordonatoare pentru toate şcolile din comună :Şcoala  Primară Nr. 1 Călăreţi,  Şcoala Primară Nr. 2 Plumbuita şi Şcoala Primară Nr. 3 Şeinoiu.

Activitatea instructiv-educativă din unitatea noastră şcolară se desfăşoară sub  îndrumarea domnului director Drăghicescu Radu Daniel, profesor de educaţie fizică. În şcolile de pe raza comunei Tămădău Mare  funcţionează 22 de cadre didactice distribuite pe cicluri de şcolaritate, după cum urmează: 5 educatoare, 7 învăţători şi 10 profesori. Aceştia asigură pentru elevi servicii de informare, orientare, consiliere în carieră, diferenţiate în funcţie de interesele şi aptitudinile  profesionale pentru şanse egale de reuşită în viaţă.

Punctele tari ale şcolii noastre, disponibilitatea şi inventivitatea cadrelor didactice, au transformat această instituţie într-un aşezământ prietenos şi deschis tuturor membrilor comunităţii.

Cuvintele cheie pe care dorim să se bazeze relaţiile noastre sunt: încredere, sprijin reciproc, respect pentru diferenţe.

Fiecare dintre noi este o individualitate, iar în  acest sens am învăţat să avem respect pentru ceea ce ne deosebeşte şi să căutăm acele puncte comune care sunt garanţie a unei relaţionări armonioase.

Şcoala noastră urmăreşte să ofere şanse egale de dezvoltare tuturor elevilor promovând ideea că orice copil este capabil să înveţe şi să-şi formeze capacităţi, deprinderi care să-i permită să-şi găsească locul şi menirea socială. Activitatea instructivă se centrează pe: învăţarea la clasă, programe recuperatorii, susţinerea elevilor care nu au ajutorul familiei, sporirea motivaţiei faţă de învăţare în scopul ameliorării rezultatelor şcolare.

Caracterizând şcoala ca pe o instituţie cu porţile deschise tuturor ne exprimăm credinţa că numai o şcoală a comunităţii şi o comunitate pentru şcoală este drumul către succes.

Şcoala noastră îşi propune să pregătească elevii pentru o lume în schimbare, să ofere un suport pentru rezolvarea unor probleme cu care comunitatea se confruntă; să dezvolte conduite civice în elevi care să conducă la schimbări benefice în diferite domenii ale vieţii şi activităţii din comunitate (educaţie, sănătate, economie, cultură).

Împreună cu reprezentaţii comunităţii (părinţi, primărie, poliţie, biserică etc.) putem forma „OMUL DE MÂINE”.

Abonati-va la newsletter si veti fi la curent cu ultimele stiri.

Mesaj rapid






Articole postate recent

Prev Next

Oferta educationala

OFERTA EDUCAŢIONALǍ A ŞCOLII GIMNAZIALE NR. 1 TǍMǍDǍU MARE 2017-2018 PL...

Raport de evaluare 2016-2017

Raport de evaluare 2016-2017

Galerie Foto

{gallery}ClasaPregatitoare{/gallery}  

Online acum

Avem 85 vizitatori și niciun membru online